ANNA ȘI SĂRUTUL FRANȚUZESC,  de Stephanie Perkins

De la primul la ultimul rând, cartea este pur şi simplu cuceritoare. E amuzantă, plină de suspans, de neprevăzut şi, bineînţeles – în Paris, cel mai romantic oraş al lumii – de dragoste.Anna and the French Kiss

 

Anna este o americancă exilată la Paris (fireşte că în pofida voinţei sale) pentru ultimul an de liceu. Totul e nou, necunoscut şi potenţial de neînţeles, inclusiv şi mai ales limba, iar ea trebuie să-şi măsoare de două ori toate gesturile, toate cuvintele, confuză şi disperată să nu facă vreo gafă. Singură n-ar reuşi, dar, vorba colegei ei din vecini: „de aceea sunt prieteni pe lume”.

Cu grupul de noi prieteni, totul se schimbă radical. Şi mai ales cu St. Claire – hei, care fată ar rămâne insensibilă la o asemenea combinaţie de însuşiri „extra”: bine-făcut, frumos, inteligent, vorbăreţ şi cu un ucigător simţ al umorului? Cu o singură problemă: „St. Claire e deja luat”, are o iubită. Anna îşi repetă „suntem doar buni prieteni, suntem doar buni prieteni”, dar sentimentele, reciproce, devin de neînlăturat.

Ezitări, îndrăzneli, îndoieli, interpretări greşite, întâmplări vesele şi triste, reacţii-surpriză şi un îndelung amânat sărut – tot arsenalul seducţiei şi tot jocul dragostei, bine dozat şi excelent temporizat. Cum mărturisea o cititoare vrăjită: „E una din acele cărţi pe care le citeşti şi îţi spui: Sper să mi se întâmple şi mie asta! Sper să întâlnesc şi eu pe cineva aşa! Sper să am şi eu prieteni ca aceştia!”

Editura asta este preferata mea.Am zis.Deci momentan aduce cele mai tari carti si exact pe cele pe care mi le doream.Ce e mai bine de atat?

Vreau Anna and the french kiss!

Fanii cărţilor cu vampiri vor fi încântaţi!

Începând din 29 ianuarie 2013 vom publica în ediţie de chioşc, împreună cu revista BRAVO, primele 4 volume ale seriei Vampirii din Morganville de Rachel Caine (fiecare volum editat în ediţie de chioşc va avea 2 părţi).

Iată mai jos calendarul apariţiilor:
VOL. 1/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. CASA DE STICLĂ – 29.01.2013
VOL. 1/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. CASA DE STICLĂ – 12.02.2013
VOL. 2/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BALUL FETELOR MOARTE – 26.02.2013
VOL. 2/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BALUL FETELOR MOARTE – 12.03.2013
VOL. 3/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. ALEEA INTUNERICULUI – 26.03.2013
VOL. 3/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. ALEEA INTUNERICULUI – 9.04.2013
VOL. 4/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BANCHETUL NEBUNILOR – 23.04.2013
VOL. 4/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BANCHETUL NEBUNILOR – 7.05.2013

 
 
 
Bine aţi venit în Morganville, Texas ! Nu rămâneţi pe afară după ce se lasă întunericul…
Morganville este un mic oraş universitar din inima Texasului, plin de personaje ciudate… unele chiar malefice. Atunci când studenta Claire Danvers se mută din campus într-una dintre cele mai vechi case din Morganville, descoperă că persoanele cu care împarte locuinţa nu dau prea multe semne de viaţă. Cu toate acestea, ele o vor apăra pe Claire, atunci când cele mai tainice secrete ale oraşului vor ieşi la lumină, lacome de sânge proaspăt.

„Rachel Caine le oferă cititorilor acele momente supranaturale pline de primejdii râvnite de ei.” – Darque Reviews

„Lumea vampirilor lui Caine este formidabilă…
Fanii Amurg nu trebuie să o rateze!” – World Nerd

Ce sa vrei mai mult de atat?CEE!
Mdeci?Le adorati/iubiti/salivati dupa ele?
Eu clar da!Si dupa bratara asta dcu tinte pe acre am primit-o azi!So awesome!Si maine se duce mama la posta dupa micutele mincinoase,ca am primit aviz.Ieee!
Pixie

 

Anunțuri